Andreea Serghievici 

Translator

Ești singur atunci când muzica de care ești dependent dispare

niciun cuvânt nu poate să păstreze aparențele când te lovește mirosul

care amintește de coridoarele spitalelor.

Ești o persoană cu totul schimbată când vezi că ești aici

că în fața ta e o întindere de iluzii

și cei care te văd, te văd tot ca pe o iluzie.

Ești singur

atunci când îți pierzi simțurile

singur ca un străin pășind printre frumuseți

printre mașinile lor, cel mai frumos dintre străini

mergi, străine, între două femei bătrâne

care visează la medicamente și camere de spital

unde se pot trata.

Mergi, străine, să înfrunți privirea cea scurtă

a fetei care e mai mică decât o simplă privire

Și fii străin în acel loc străin

ca și cum ai fi una cu locul

și fii străinul care reține fețele trecătorilor

fețe după fețe

ca și cum ei ar fi tot ce a mai rămas din familia lui,

de care abia începe să-i pese

fețele nu i-au promis pacea odată cu locul.

Și fii străinul care poate înfrunta orice

ca și cum sinele lui nu înseamnă nimic.

De când au dispărut,

nu există niciun loc de întâlnire

cu excepția visului.

Ne așteaptă zilnic îmbrăcați 

cu haine curate

cu bărbile proaspăt aranjate

așa cum este potrivit pentru întâlnirile importante.

Ne blamează ochii,

dacă îi închidem prea târziu

și se întristează că acei ochi nu o să mai prindă lumina dimineții.

Ei vor să rămânem acolo pentru că

timpul lor trece într-o manieră atât de plictisitoare.

Noi găsim tot felul de scuze să plecăm, să ne întoarcem la viețile noastre

unde tot ce facem e să-i așteptăm să vină din nou.

Suntem noi cei care se trezesc ca să li se alăture?

Sau sunt ei cei care dorm ca să ni se alăture nouă?

Toți suntem absenți

departe de ei

departe de sinele nostru

Ne lipsește moartea care reunește familia.

Trecătorii de pe trotuar:

se plimbă noapte și zi

înaintea războiului 

municipalitatea a închis trotuarul

se poate citi doar: “în reconstrucție”

se plimbă noapte și zi

pentru a repara trotuarul cu pașii lor.

Tinerii:

lor nu le pasă…

important este să plece,

dacă ar fi după Allah,

îmbrăcați cu haine de sărbătoare

Fetele frumoase:

atâta strălucire în ochii lor

cât de multă gelozie au așezat sub cer 

până s-a inventat fulgerul

și când vara se sfârșește

tot atâta neputință și rachete

Mama:

pentru că mi-a fost teamă de viața băieților mei

am rămas însărcinată

Un bărbat revoltat:

vă mulțumesc vouă, gloanțelor, vă mulțumesc vouă, armelor, îți mulțumesc, războiule:

în sfârșit…în sfârșit

au dispărut țânțarii

Femeia și poetul ei:

atunci când îți vorbesc, îți vin idei pentru scris 

și te îndrepți spre hârtiile tale

ca un somnambul.

dacă ai știi că mă inspiri să dansez

și că toate exploziile astea-s

doar ritmuri…doar ritmuri

Fiul vecinilor:

a aruncat-o salteaua de la balcon 

și a spus

salteaua ta păstrează încă mirosul noilor emigrant.

Soldatul care aleargă în brațe cu fata lui rănită

și-a aruncat arma

și-a aruncat permisia

și a fugit plângând

când s-a întors fără ea acasă

i-a spus soției “pielea ei e de satin și mâinile și inima e praf de pușcă”

Îți scriu de la granițele masacrului

mirosul aerului este de sânge

gustul liniștii în noapte este o ură uscată.

Cât timp eu apăs pe tastatură

alții își lovesc pieptul în timp ce plâng,

și nu se opresc din a-și lovi capetele de ziduri

și șoptesc abătuți în urechile morților lor

te-am strigat ca și cum aș fi pierdut o fereastră sau un orfan

te-am strigat cu căldura feței arse.

Îți scriu ca să te chem

nu ca să te întorci,

doar să mă asigur că rămâne ceva din chemarea mea.

Am devenit mai speriat de frumuseți decât de obstacole

mai mult decât de proiectile și avioane

frumosul mă duce cu gândul la lamentare

frumosul este un coșmar.

Nu-mi vorbi despre femei,

nu-mi spune: buzele ei sunt ca un fruct 

pieptul ei este clopotul unei biserici 

talia ei ei are delicatețea lacrimilor.

Mă gândesc doar la cadavrul ei.

știu că este ora zece dimineața

știu că este data de 8 iunie

dar nu sunt sigur de toate acestea

nu sunt sigur

dacă aici a fost o grădină

și nu știu de ce florile ei miros a praf de pușcă

sunt acelea ferestre

sau ochi de mort

și este asta ploaie sau saliva unei persoane expuse torturii?

și ceea ce se ridică rapid

ca un fulger negru

de jos până sus

este o pasăre sau un strigăt?

știu că este ora 10

poate în această dimineață sau ieri

sau chiar într-o dimineață trecută

totuși, nu este cu adevărat dimineață

soarele a fost răpit

și lumina rămasă nu poate să-i plătească răscumpărarea 

eu am norii.

știu că este ora 10

de acum câteva ore,

sau zile

dar nu știu unde sunt!

trecutul nu trece 

și prezentul nu se întâmplă

totul este această oră 10 a dimineții

care se transformă 

într-o simplă ghicitoare.