într-o zi, toți prietenii mei vor muri
și rudele mele, și cei dragi
vor muri inamicii și toți vecinii mei
trecătorii pe care i-am întâlnit vreodată pe stradă
vor dispărea de pe fața
pământului

vor muri
și colegii mei de clasă și colegii de muncă
învățătorii, profesorii, colaboratorii mei

îți vor da duhul
toți cei
alături de care am purtat vreodată
din motive necunoscute
aceeași uniformă a timpului
deși nu am luptat niciodată
în vruna
dintre bătăliile sale

păsările care au zburat vreodată
deasupra capului meu ușor dat pe spate spre a le vedea
vor muri iar câinii pe care îi auzeam urlând
în afara orașului în nopțile cu fiori reci pe șira spinării
vor tăcea pe veșnicie

podbalul va continua să crească de-a lungul gardului
obosită, vița se va odihni pe bolte
dar nimeni nu-mi va mai rosti numele
și eu însumi nu voi exista

dar atunci
cu atenție
cu capul ușor dat pe spate
voi observa câinii ciudați
vița de vie și podbalul

și apoi
pentru prima dată
voi vedea cu adevărat zborul păsărilor

iar un cuplu trecând grăbit pe acolo
va parcurge
cu ochii
întreaga lungime a băncii
pe care voi sta

și va ști
că văd
zborul păsărilor
altfel

și că
sunt
acele lucruri pe care nu le cunosc
câinii vița-de-vie
și podbalul