Dénes Krusovszky

When the soup bowls are stacked
they make a sound like
a slow train
I don’t want to be anywhere near.

Not because I’m afraid,
but in suburban afternoons
it is very difficult to keep
the balance between anger and boredom.

As if both my hands were ending in shopping bags.

Moreover these never-ending questions,
like now, how should I figure out
what I have in common with this
rusty pipe jutting out from the empty wall?

Collapsed movements. A foot
or a body part sticking out.

To feel the smell of another human being
is almost like
we were talking to each other.

Wenn die ineinandergestellten Suppenteller
anfangen ebenso zu klingen
wie ein Personenzug,
möchte ich nicht in der Nähe sein.

Nicht, weil ich mich fürchte,
aber auch bei einem Stadtrandnachmittag ist es schon
schwer, Ärger und Langeweile im Gleichgewicht
zu halten.

Als würden meine beiden Arme in Einkaufsnetzen enden.

Obendrein diese nicht endenden Fragen,
wie auch jetzt, dass ich sagen soll,
was wir gemeinsam haben – ich und dieses
aus der nackten Wand ragende rostge Rohr?

Zusammengebrochene Bewegungen. Aus ihnen
ragt ein Bein, ein Körperteil.

Den Geruch eines andren Menschen zu erschnuppern,
das ist schon fast so,
als ob wir plaudern würden.

Când stiva de farfurii adânci
începe să zdrăngănească laolaltă
pe tonul unui personal în trecere,
nu vreau să mă aflu prin preajmă.

Și nu de teamă,
însă chiar și într-o dimineaţă de mahala
e greu să menţii echilibrul dintre mânie
și plictis.

Ca și cum mâinile mi s-ar termina în sacoșe.

În plus, aceste nesfârșite întrebări
ca acum, de pildă, de unde să știu,
ce-am în comun cu această ţeavă
răsărită din zidul gol.

Mișcări prăbușite. Le atârnă
organe și membre.

Să simţi mirosul
unui alt om e aproape
o conversaţie.

När de djupa tallrikarna som staplas
ger ifrån sig exakt samma ljud
som ett långsamt tåg
vill jag inte vara i närheten.

Inte för att jag är rädd,
men en eftermiddag i villakvarteren
är det svårt att hålla balansen mellan
vrede och tristess.

Som om båda mina händer slutade i plastpåsar.

Dessutom dessa oupphörliga frågor,
precis som nu, hur ska jag förklara
vad jag har gemensamt med det
rostiga röret som sticker ut ur den nakna väggen?

Instörtade rörelser. Ett ben
sticker ut, en kroppsdel.

Att känna en annan människas lukt
det är ju i princip nästan
som om vi talade med varandra.