Miroslav Kirin

They don't allow me to read on the tram, especially you, with your hair swinging
left-right.
You’re tossing it onto the page I am reading, splaaash, all the words vanish
and I have to look up at you.
What would Jane Hirshfield say – why did I stop reading
in the middle of her poem To Judgment: An Assay?
You change my life with your hair
“as eating an artichoke changes the taste/ of whatever is eaten after”, says Jane.
Hair is of a rather odd nature, seemingly dead: you can cut it, you can burn it.
Yet, still grows.
And then my lively fingers comb it, get entangled in it, their life gets entangled,
someone else’s life does, they change their taste.
Suppose I suddenly wish to see your face as you’re tossing your hair.
At its best I can only hope to see
the flash of your hands, that will come out of the blue
to raise your hair, comb it with the fingers,
and then let it mercilessly splash  
across the pages of my book,
like foamy water from the bucket thrown out into the street at the end of the shift
at the barber’s.

Ei nu mă lasă să citesc în tramvai, mai ales tu,
care îţi clatini părul încolo şi-ncoace.
Mături cu el pagina pe care-o citesc, hââârşti,
toate cuvintele dispar
Şi trebuie să te privesc.
Ce-ar spune Jane Hirshfield, de ce m-am oprit
Din citit pe la mijlocul poeziei To Judgement: An Assay?
Tu, cu părul, tău îmi schimbi viaţa,
 "Aşa cum păstârnacul schimbă gustul
La orice mănânci dupǎ el”, zice Jane.
Pǎrul are năravuri ciudate: pare mort, poţi să-l tai,
să-i dai foc şi tot creşte din nou.
Şi atunci degetele mele vii îl răsfiră, se încurcă în el,
viaţa lor devine încurcată, viaţa altora,
le schimbă gustul.
Să zicem că vreau deodată să-ţi văd chipul
în timp ce îţi scuturi părul.
În cel mai bun caz pot spera
Să văd străfulgerarea mâinilor tale, care apar din senin
să-ţi ridica părul, pieptănându-l cu degetele,
şi-l lasă din nou să cadă,
Nemilos, peste pagina cărţii,
Asemenea apei pe care, la ieşirea din schimb, bărbierul
O aruncă în stradă din tas.

他们不许我在电车上阅读，尤其是你，左右甩动你的美发
漫不经心地甩到我阅读的书本上, splaaash, 所有的文字突然消失，我只好抬头来看你
简·赫什菲尔德 会说些什么——我为何不继续阅读她的那首诗“判断：一种评价”？
你用头发改变了我的人生
“正如吃洋蓟改变了 / 后来所有食物的味道”，简说道。
头发有种颇为奇特的秉性，看起来死了：任凭你切割、燃烧，它依然可以生长。
我活生生的手指梳理它，缠绕其中，生命缠绕其中，别人的生命缠绕其中。它们改变了自身的口味
假如我突然想看看你的脸，当你漫不经心地甩动头发。
最好我能看清你手的甩动，爆个冷门，恰好撸起头发
手指梳理发际，随之任其无情地甩过我的书页
犹如打烊时分理发店的水沫从水桶泼向大街

Man lässt mich in der Straßenbahn nicht in Ruhe lesen, vor allem du, die du
dein Haar von links nach rechts wirfst.
Du wirfst es mir auf meine Buchseite, schwappp, alle Worte verschwinden,
um meinen Blick nach oben zu treiben.
Was würde Jane Hirshfeld sagen, warum halte ich mitten in ihrem Gedicht
To Judgment: An Assay plötzlich inne?
Mit deinem Haar veränderst du mein Leben,
so wie „die Artischocke den Geschmack von all dem,
was man nach ihr isst, verändert“, sagt Jane.
Haare haben eine merkwürdige Natur, scheinbar tot: du kannst sie
schneiden, anzünden, und sie wachsen doch.
Und dann durchstöbern sie meine lebendigen Finger, verheddern sich in
ihnen, flechten ihr eigenes Leben ein, ein fremdes Leben,
sie verändern ihren Geschmack.
Nehmen wir an, ich würde mir plötzlich wünschen, dein Gesicht zu sehen,
während du dein Haar wirfst.
Bestenfalls kann ich
auf das Aufblitzen deiner Hände hoffen, die plötzlich auftauchen
werden,
das Haar anheben, es mit den Fingern durchkämmen,
und dann wieder fallen lassen, und es wird unbarmherzig
auf die Buchseite klatschen
wie das Wasser, das aus einer Barbierstube am Ende der Schicht
aus einem Eimer auf die Straße geschüttet wird.