Angela Tarantino
итальянский
Cine am fost eu?
Am fost un băiețel singur căruia într-o zi i s-au împletit codițe și i s-au pus fundițe albastre și bentița de elastic pe cap.
Urechile îi erau roșii și dureroase de la elasticul care-i strîngea cu putere capul și de la pedepsele pe care i le dădea tatăl lui. El îi freca urechile între degetul mare și arătător așa cum ai freca o frunză uscată de mentă sau de busuioc sau o petală de trandafir ca s-o faci pudră și s-o pui la păstrare într-o punguță de hîrtie maro. Urechile ard, se înroșesc ca două petale de trandafir și băiețelul meu aude bine, din ce în ce mai bine, prea bine, pînă departe. Auzul lui se transformă într-un tunel în care sunetele și durerea sînt una și se rostogolesc ca niște mingi grele de plumb.
Am fost un băiețel căruia într-o zi au început să-i crească sînii.
Și astăzi băiețelul trebuie să scrie o compunere. Mîinile lui miros a plastilină, au pete mari de cerneală de-a lungul oaselor subțiri învelite în piele străvezie, sufletul lui se strînge tot mai mult, ajunge cît o sămînță de mac, apoi cu greu se rostogolește pînă la picioarele învățătorului care bat în neștire un ritm în întunericul necunoscut de sub catedră. Acolo cerșește milă. Strigă după ajutor.
Această compunere nu pot să o scriu. Pot totuși să-ți dau o veste: de azi-dimineață îmi cresc sînii.
Из: Floarea de menghină
Bucuresti: Editura Cartea Românească, 2008
Аудиопроизводство: Literaturwerkstatt Berlin 2012
Chi sono stata io?
Sono stata un ragazzino solitario al quale un giorno hanno fatto le treccine e messo fiocchi azzurri e la fascia elastica fra i capelli.
Aveva le orecchie rosse e doloranti per l’elastico che gli stringeva con forza la testa e per le punizioni di suo padre. Lui gli sfregava le orecchie fra il pollice e l’indice come quando si sfrega una foglia secca di menta o di basilico o un petalo di rosa per ridurlo in polvere e conservarlo in un sacchetto di carta marrone. Le orecchie bruciano, diventano rosse come due petali di rosa e il mio ragazzino ci sente bene, di bene in meglio, troppo bene, fino in lontananza. Il suo udito si trasforma in un tunnel nel quale i suoni e il dolore sono tutt’uno e rotolano come pesanti palle di piombo.
Sono stato un ragazzino al quale un giorno hanno iniziato a crescere i seni.
E oggi il ragazzino deve scrivere un tema. Le sue mani sanno di plastilina, hanno grandi macchie di inchiostro lungo, le ossa sottili avvolte nella pelle trasparente, la sua anima si rattrappisce sempre più, fino a diventare un seme di papavero, poi a fatica rotola fino ai piedi del maestro che batte assente un ritmo, nello scuro ignoto sotto la cattedra. Là elemosina pietà. Grida aiuto.
Questo tema non posso scriverlo. Posso darti però una notizia: da questa mattina mi crescono i seni.