Cine am fost eu?

Am fost un băiețel singur căruia într-o zi i s-au împletit codițe și i s-au pus fundițe albastre și bentița de elastic pe cap.

Urechile îi erau roșii și dureroase de la elasticul care-i strîngea cu putere capul și de la pedepsele pe care i le dădea tatăl lui. El îi freca urechile între degetul mare și arătător așa cum ai freca o frunză uscată de mentă sau de busuioc sau o petală de trandafir ca s-o faci pudră și s-o pui la păstrare într-o punguță de hîrtie maro. Urechile ard, se înroșesc ca două petale de trandafir și băiețelul meu aude bine, din ce în ce mai bine, prea bine, pînă departe. Auzul lui se transformă într-un tunel în care sunetele și durerea sînt una și se rostogolesc ca niște mingi grele de plumb.

Am fost un băiețel căruia într-o zi au început să-i crească sînii.

Și astăzi băiețelul trebuie să scrie o compunere. Mîinile lui miros a plastilină, au pete mari de cerneală de-a lungul oaselor subțiri învelite în piele străvezie, sufletul lui se strînge tot mai mult, ajunge cît o sămînță de mac, apoi cu greu se rostogolește pînă la picioarele învățătorului care bat în neștire un ritm în întunericul necunoscut de sub catedră. Acolo cerșește milă. Strigă după ajutor.

Această compunere nu pot să o scriu. Pot totuși să-ți dau o veste: de azi-dimineață îmi cresc sînii.

© Svetlana Cârstean
Extraído de: Floarea de menghină
Bucuresti: Editura Cartea Românească, 2008
Produção de áudio: Literaturwerkstatt Berlin 2012

Vem var jag?

Jag var en ensam liten pojke vars hår man en dag flätade och satte blå rosetter och ett resårpannband i.


Hans öron var röda och gjorde ont på grund av resåret som klämde ihop hans huvud hårt och straffen som hans far utdelade. Han gned pojkens öron mellan tummen och pekfingret som man gnider ett torrt mynta- eller basilikablad, eller ett rosenblad som man vill pulverisera för att bevara det i en liten brun papperspåse. Öronen brinner och blir röda som två rosenblad och min pojke hör bra, bättre och bättre, alltför bra, mycket långt bort. Hans hörsel förvandlas till en tunnel i vilken ljud och smärta är ett och samma, och rullar som tunga blybollar.


Jag var en liten pojke vars bröst en dag började växa.

Och idag måste den lille pojken skriva en skoluppsats. Hans händer luktar modellera, har stora bläckfläckar längs med de utsökta benen täckta av genomskinligt skinn, hans själ skrumpnar mer och mer, blir som ett vallmofrö, rullar sedan mödosamt ända fram till lågstadielärarens fötter, som omedvetet stampar en takt, i det okända mörkret under katedern. Där ber det om nåd. Kallar på hjälp.


Den här skoluppsatsen kan jag inte skriva. Men däremot kan jag ge dig senaste nytt: sedan i morse växer mina bröst.

Översättning av Athena Farrokhzad
Publicerade i Skruvstödsblomman (Rámus, 2013)
© Rámus & Athena Farrokhzad