[Sînt femeie]

Sînt femeie,
corpul meu plutește de atîta timp,
deasupra apelor întinse, alb ca o lumină de lună,
impudică și tăcută.
Sînt o mamă nemiloasă.
care-și îmbrățișează copilul,
pînă la sufocare,
îl face iarăși una cu ea însăși,
ca altădată,
cînd burțile mari erau camere umbroase de odihnă,
erau încăperile bune dinspre stradă,
camerele vacanței veșnice,
fără durere, fără lacrimi,
erau locul acela unde nimeni nu se desparte de nimeni.
Sînt o femeie, adesea urîtă,
corpul meu era ieri o barcă de hîrtie
l-am aruncat în joacă pe suprafața acestei ape,
sperînd să mă ducă departe.
Azi sînt balena ucigașă,
adesea frumoasă,
care-și așteaptă pescarul.

© Svetlana Cârstean
Extraído de: Floarea de menghină
Bucuresti: Editura Cartea Românească, 2008
Produção de áudio: Literaturwerkstatt Berlin 2012

[Sóc dona]

Sóc dona,
el meu cos sura de fa tant de temps,
sobre les aigües esteses, blanc com llum de lluna,
impúdica i callada.
Sóc una mare sense pietat,
que abraça l'infant,
fins a ofegar-lo,
essent de nou un amb ella mateixa
com abans,
quan les grans panxes eren habitacions ombrívoles de descans,
eren bones estances que donaven al carrer,
habitacions de les vacances eternes,
sense plors ni llàgrimes,
eren el lloc on ningú no se separa de ningú.
Sóc una dona, sovint lletja,
el meu cos era ahir una barca de paper
el vaig llençar de broma a la superfície d'aquesta aigua,
esperant que em porti lluny.
Avui sóc la balena gegantina,
sovint bonica,
que espera el pescador.

Catalan translation by Xavier Montoliu