Athena Farrokhzad 
Translator

on Lyrikline: 1 poems translated

from: rumano to: sueco

Original

Translation

Balada ghetelor de lac

rumano | Svetlana Cârstean

Cînd sînt fericită nu scriu.

Cînd sînt fericită nu-mi trebuie alte jucării, nu-mi trebuie cărți, prăjituri, bărbați.

Astăzi mi s-au crăpat, pentru prima oară, ghetele de lac, ghetele mele cu care am bătutt drumurile atîția ani.

Una mai tare, cealaltă mai puțin. Dar pentru mine nu contează care s-a crăpat mai tare. Pentru mine ele sînt la fel. Le iubesc pe amîndouă la fel de mult. Același lucru se întîmplă și cu picioarele mele. Niciodată nu am făcut nici o diferențiere între ele. Ce i-am dăruit unuia, i-am dăruit și celuilalt. Și mi s-au supus în aceeași măsură. N-au existat certuri, disensiuni, remușcări, țipete. Doar cu mîinile am avut probleme. Aceste probleme au început pe la vîrsta de 12 ani. Întîmplător și fără nici o legătură, tot cam pe-atunci au început să-mi crească și sînii. Întîmplător și tot fără nici o legătură, sînul meu stîng a fost întotdeauna mai mic decît cel drept. Eram mai mult singură și ascultam în fiecare dimineață Buletinul hidrologic și cel mai tare îmi plăcea cînd auzeam lenivodezodiudaniubsomeșbestrant și tot așa. Atunci îmi luam mîinile, le așezam în fața mea și începeam să le vorbesc. Întîi calm, apoi din ce în ce mai tare. Pe cea dreaptă o chema Beatrice, nume frumos, pe cea stîngă, Alice, nume urît. Alice era proastă, rea, murdară, neascultătoare. Nu primea nimic de la mine, nici măcar o mîngîiere. Ba dimpotrivă uneori chiar o pocneam și îi spuneam să plece, obligînd-o să stea la spate. Beatrice era strălucitoare și nu mai are rost să-i enumăr calitățile. Beatrice era sufletul meu, o strîngeam la piept și îi spuneam cuvinte dulci, ne mîngîiam reciproc. O puneam să mă hrănească și să-mi scrie temele. Tîrziu de tot cînd m-am căsătorit, Alice a avut parte de o verighetă de aur pe inelarul ei. Și tot din acel moment, Beatrice a rămas destinată argintului și plasticului. Astăzi nu mai știu de Alice și Beatrice și nici pentru atunci nu pot băga mîna în foc dacă Alice o fi fost  mîna dreaptă și nu invers.


Cînd sînt fericită, nu scriu. Astăzi însă mi s-au crăpat pentru prima oară ghetele mele de lac. Una mai tare, alta mai puțin. Dar pentru mine nu contează. Eu le iubesc la fel de mult pe amîndouă. Nu m-am gîndit niciodată la ele ca fiind două, două lucruri, două ființe pentru care trebuie să am două gînduri diferite. Poate pentru că ele au făcut din mine una singură și poate pentru că, pe măsură ce am crescut și m-am maturizat, sufletul mi-a coborît încet-încet din mîini în picioare. Sufletul meu are culoarea vișinie.


Alice sau Beatrice? Nu mai contează. Nu mai vorbesc de mult cu mîinile mele. Singurătatea mea nu se mai măsoară în lungi conversații cu ele, ci în adîncimea inboxului meu gol. Acum Alice stă în fața computerului și îi scrie mesaje lui Beatrice sau poate invers, Beatrice lui Alice. Numele mele de scenă își pierd strălucirea în mijlocul pustiei, unde doar o pereche de ghete solide te pot conduce spre oază.

© Svetlana Cârstean
from: Floarea de menghină
Bucuresti: Editura Cartea Românească, 2008
Audio production: Literaturwerkstatt Berlin 2012

Lackkängornas ballad

sueco

När jag är lycklig skriver jag inte.
När jag är lycklig behöver jag inte några lekar, jag behöver inga böcker, bakelser eller män.
Idag har mina lackkängor för första gången gått sönder, de jag under så många år brukade sparka på gatstenar med.
Den ena är trasigare än den andra. Men vilken spelar
ingen roll. För mig är de likadana. Jag älskar båda lika mycket.

Likadant med mina fötter. Jag har aldrig gjort någon skillnad mellan dem. Det jag har gett den ena har jag också gett den andra. Och de har följt mig på samma sätt. Inga gräl, meningsskiljaktigheter, samvetskval eller skrik har kommit emellan oss. Det är bara med händerna jag har haft problem. Dessa problem började när jag var 12 år. Helt oväntat och utan samband sammanföll det med att mina bröst började växa. Helt oväntat och utan samband var mitt vänstra bröst alltid mindre än det högra. För det mesta var jag ensam och varje morgon lyssnade jag på sjöväderrapporten, det jag tyckte mest om var när jag hörde lenivodezodiudaniubestrant och liknande. Jag lyfte händerna, höll dem framför mig, och började prata. Först lugnt, sedan allt högre. Den högra kallade jag Béatrice, ett vackert namn, den vänstra kallade jag Alice, ett uselt namn. Alice var dålig, elak, smutsig och olydig. Jag gav henne ingenting, inte ens en smekning. Tvärtom, ibland slog jag henne till och med, och sa åt henne att ge sig av, tvingade kvar henne bakom min rygg. Béatrice var så briljant att det vore meningslöst att räkna upp alla hennes kvaliteter. Béatrice var min själ, jag tryckte henne mot mitt bröst och sa förtjusande ord till henne, vi smekte varandra ömsesidigt. Jag bad henne mata mig och göra mina läxor. Långt senare gifte jag mig, då fick Alice en guldring till sitt ringfinger. Och från och med då fick Béatrice nöja sig med silver och plast. Idag känner jag varken Alice eller Béatrice, och vad gäller den tiden kan jag inte längre svära på om Alice var min högerhand, eller om det var tvärtom.


När jag är lycklig skriver jag inte. Men idag har mina lackkängor gått sönder för första gången. Den ena är trasigare än den andra. Men för mig spelar det ingen roll. Jag älskar båda lika mycket. Jag har aldrig tänkt på dem som två, som olika föremål, som två väsen som jag borde hysa olika känslor för. Kanske för att de gjorde mig till en, kanske för att jag växte och mognade på pin kiv, för att min själ långsamt klättrade ner från mina händer till mina fötter. Min rödfläckiga själ.


Alice eller Béatrice? Det spelar ingen roll. Sedan lång tid tillbaka pratar jag inte längre med mina händer. Min ensamhet mäts inte längre i samtalen jag har med dem, utan i djupet av min tomma inkorg. Nu sitter Alice vid datorn och skriver ett meddelande till Béatrice, eller om det är tvärtom, Béatrice till Alice. Mina smeknamn förlorar sitt skimmer i en öken, där bara ett par ordentliga kängor kan föra mig till en oas.

Översättning av Athena Farrokhzad
Publicerade i Skruvstödsblomman (Rámus, 2013)
© Rámus & Athena Farrokhzad