Mă uit la bărbați și mă întreb cine sînt eu.
S-au dus vremurile de demult cînd bunicul meu își punea cizmele și sărea
peste bălțile mari de pe uliță cu mine în spate, pe drumul spre grădiniță.
S-au dus mai ales acele vremuri cînd visam în fiecare seară urît, iar tatăl
meu venea la mine în pat și îmi punea mîna în dreptul stomacului ca să
mă liniștesc și rămînea așa pînă adormeam. Sau chiar mă trezeam cu el
alături dimineața.
S-au dus și timpurile în care tatăl meu mă spăla din cap pînă în picioare,
s-a dus și vremea primei mele vizite la ginecolog, pe care tot cu el am
făcut-o.
S-au dus anii în care învățam cu el tisa, molidul, pinul și bradul.
S-au dus oare definitiv?