sînt chemat să execut o lovitură de la 11 metri. O mașină mă duce la aeroport. În avion ațipesc și nu-mi mai dau seama cît am zburat – 2,3 ore? 4? mai multe? – o altă mașină mă ia și mă duce la stadion. Mă echipez pe drum, să cîștig timp – ghete și șort, rămîn cu tricoul pe care-l aveam deja pe mine, sub cămașă, de dimineață. Cînd ajung, terenul e gol, publicul a plecat. Cînd tocmai mă-ntreb ce e de făcut, îl văd pe portar venind de undeva din spatele porții, cu o țigară în mînă, din care mai trage un fum și o aruncă. Știu cum se bate un penalti. Tare, spre vinclu, portarul n-are nici o șansă. N-am atins cam de multă vreme o minge, dar n-ar trebui să am probleme. Chiar, unde-o fi mingea? Iat-o, sub una dintre băncile de rezerve. Mă-ntrept spre ea, dar, nene, se-ntîmplă ca-n povestea „Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte“. Cu fiecare pas, mă mai lasă cîte puțin puterile. Cînd ajung la bancă, de-abia mai respir, sînt nevoit să m-așez.