De când au dispărut,

nu există niciun loc de întâlnire

cu excepția visului.

Ne așteaptă zilnic îmbrăcați 

cu haine curate

cu bărbile proaspăt aranjate

așa cum este potrivit pentru întâlnirile importante.

Ne blamează ochii,

dacă îi închidem prea târziu

și se întristează că acei ochi nu o să mai prindă lumina dimineții.

Ei vor să rămânem acolo pentru că

timpul lor trece într-o manieră atât de plictisitoare.

Noi găsim tot felul de scuze să plecăm, să ne întoarcem la viețile noastre

unde tot ce facem e să-i așteptăm să vină din nou.

Suntem noi cei care se trezesc ca să li se alăture?

Sau sunt ei cei care dorm ca să ni se alăture nouă?

Toți suntem absenți

departe de ei

departe de sinele nostru

Ne lipsește moartea care reunește familia.