Claudia Serea
englisch
Insomnia
Stau călare
pe locul dintre ziua de ieri și ziua de mîine,
pe iapa asta care nu-mi aparține
mie, nu eu o țesăl
și nu eu o hrănesc.
E străină de mine,
nu-i din oraș
și nu avem amintiri comune,
dar mă ține cu forța pe spatele ei,
al nopții care a trecut
și al zilei care nu prea vrea să vină.
Visul m-a scuipat afară
cu putere
cu ură
ca pe un sîmbure
ca pe un copil nedorit.
Și-am ajuns pe spatele acesta lucios
de pe care alunec
ca de pe o mîzgă,
însă nu cad.
Noaptea se agață de mine,
e o boare cu dinți mici,
îi înfige în piele și acolo rămîne.
Durerea nu e mare, doar continuă.
Tocurile nu înțeapă încă cimentul,
tramvaiele nu taie în felii reci aerul,
faptele zilei de mîine încă se coc,
stau acoperite cu cearceafuri mari de pînză
ca expozițiile nevernisate.
Noaptea, salamul e scos din galantar
și pus la loc tainic.
Lumea și salamurile ei se mută noaptea
altundeva.
La fel prăjiturile, care sînt sufletul meu.
Ar trebui și eu să fiu în altă parte
- trupul o carcasă goală
un galantar golit de cu seară
un recipient pe care nimeni
chiar nimeni
nu vrea să îl fure.
|nsă visul m-a scuipat în afară.
Sînt aici.
|ntre ziua care a fost și cea care va să vină.
Visul m-a scuipat în afară
ca pe un sîmbure tare, amar.
L-am lăsat în pace.
Era un vis urît.
Sau eu eram urîta.
|ntre ziua de ieri și cea de mîine e un spațiu îngust
ca între dulap și perete.
Stau cu spatele
la soarele de ieri,
la frica de ieri,
și cu fața la ceva care încă nu vrea să se deschidă.
Pe aceeași spinare mîzgoasă pînă cînd
tramvaiele, tocurile, muncitorii primesc semnalul
și pornesc.
Aus: Floarea de menghină
Bucuresti: Editura Cartea Românească, 2008
Audioproduktion: Literaturwerkstatt Berlin 2012
Insomnia
Between yesterday and tomorrow
I ride
this mare that doesn’t belong
to me, a mare I don’t comb
or feed.
She’s a stranger to me,
from somewhere other than this city,
and we share no common memories,
but she’s kept me on her back by force
all the night that’s gone by
and the day not quite ready to come.
The dream spat me out
with vigor
with venom
the way you’d spit out a fruit pit
or an unwanted child.
And I arrived here on this horse’s glossy back
where I slide
as if on mud
but don’t fall.
The night clings to me,
it’s a breeze with little teeth
that sink into my skin and remain there.
The pain’s mild, but it continues on and on.
My heels don’t yet stick in the asphalt,
the trams don’t slice the cold air,
tomorrow’s facts still are ripening,
they’re draped beneath big bed sheets,
exhibits that have never opened.
At night, salamis are removed from the shop window
and stored in a secret location.
At night, the world and its salami slices
are moved elsewhere.
The same with the pastries that are my soul.
I too have to be in another place —my body—an empty carcass
a shop window emptied every evening,
a container no one
absolutely no one
wants to steal.
But the dream spat me out.
I’m here
between the day that was and the one still to come.
The dream spat me out
like a hard, bitter pit.
Let it be.
It was an ugly dream.
Or I was the ugly one.
Between yesterday and tomorrow is a narrow space
as between the dresser and the wall.
I stand with my back
to yesterday’s sun,
to yesterday’s fear,
face to face with something that doesn’t yet want to open.
On this horse’s slick back until
the trams, the heels, the workers get a green light
and start going.