Mircea Dan Duta 

Übersetzer:in

Aș vrea să mi-o trag cu hameiul

crescut prin pădure precum părul

ce-mi acoperă mușchii extenuați, de funcționară

În pași voi măsura dorința către tine

tortură în limitele legii pentru avansați

și știu că mai este timp

fiindcă vechii zei sunt încă online

Sunt cel ce-i invocă pe diavoli

le ascult cu răutate râgâiturile

mă opresc din vorbit numai așa

pentru ca respirația să nu ia pauză mi-e drag

iadul ca pâinea cu unt

târăsc intelectul înăuntru

Copil fiind n-am înțeles de ce

nu sunt bărbat, mai tare decât un bărbat

poate fi doar o vrăjitoare

Sunt străină în viața mea

observatoare a propriului meu trup

sclavă a foamei sale

Aștept decizia:

Pot să-mi aleg rujul

dar asta nu înseamnă că sunt liberă

După ce a terminat

s-a șters cu o cârpușoară

Și eu am râs

ce gospodină bună sunt

Iubitul meu îmi face dragoste până la durere

Iubitului meu îi plac sângele

șampania și rochițele albe

Iubitul meu e catolic

Îți place progresul

Îți place curățenia

Sunt altă generație

Îmi place moda retro

Îmi place murdăria

Nu cunosc gumele de mestecat Pedro

Nu am cunoscut comunismul

Sunt altă generație

Mă pot delimita numai față de societatea de consum

Ești altă generație

Dar faci dragoste ca nebunu’

La sfârșitul iernii încă avea

carnea încremenită de îngheț

când au altoit-o manual

de un lemn

Nu există leziuni

care să merite a se discuta

sau a se vorbi în șoaptă despre ele

în palmă o crăpătură

Străbunica stă la fereastră

și așteaptă un amant

Străbunica așteaptă un amant

și duce apă la foc

Străbunica așteaptă un amant

și soțul ei doarme

La fermă totul este în ordine

am sosit – spune computerul
în general, nu este prea vorbăreț, dar acum pălăvrăgește
de ore întregi despre tăierea pomilor fructiferi
și mai zice – am ajuns la capătul călătoriei noastre

mi-au amorțit degetele de la picioare
cobor din nava spațială
privesc în jur, adun mostre pentru oamenii de știință -
mă plimb într-o cameră identică cu a mea
nimic viu pe o rază de ani-lumină în jur
nu există perdele
ninsoarea liniștită de afară
în ferestrele de peste drum strălucesc ghirlande
copiii se împing și se îmbrâncesc pe trotuar

nimic altceva, doar singurătate cosmică și piatră

într-o zi, toți prietenii mei vor muri
și rudele mele, și cei dragi
vor muri inamicii și toți vecinii mei
trecătorii pe care i-am întâlnit vreodată pe stradă
vor dispărea de pe fața
pământului

vor muri
și colegii mei de clasă și colegii de muncă
învățătorii, profesorii, colaboratorii mei

îți vor da duhul
toți cei
alături de care am purtat vreodată
din motive necunoscute
aceeași uniformă a timpului
deși nu am luptat niciodată
în vruna
dintre bătăliile sale

păsările care au zburat vreodată
deasupra capului meu ușor dat pe spate spre a le vedea
vor muri iar câinii pe care îi auzeam urlând
în afara orașului în nopțile cu fiori reci pe șira spinării
vor tăcea pe veșnicie

podbalul va continua să crească de-a lungul gardului
obosită, vița se va odihni pe bolte
dar nimeni nu-mi va mai rosti numele
și eu însumi nu voi exista

dar atunci
cu atenție
cu capul ușor dat pe spate
voi observa câinii ciudați
vița de vie și podbalul

și apoi
pentru prima dată
voi vedea cu adevărat zborul păsărilor

iar un cuplu trecând grăbit pe acolo
va parcurge
cu ochii
întreaga lungime a băncii
pe care voi sta

și va ști
că văd
zborul păsărilor
altfel

și că
sunt
acele lucruri pe care nu le cunosc
câinii vița-de-vie
și podbalul

într-o zi, am văzut o pasăre împăiată aruncată lângă ghena de gunoi
am văzut-o și am uitat-o, dar ea nu m-a uitat, ba chiar a început să se țină după mine -
oricând și oriunde aș fi mers, cu oricine m-aș fi întâlnit, dădeam peste pasărea aceea zdrențăroasă

la început, mă prefăceam că nu o văd
n-are decât să mi se tot arate, îmi ziceam, ce-mi pasă – în fond, nu-mi ciripește în cap, nu mă ciugulește

dar apoi s-a obrăznicit, a început să apară nu numai în locuri publice -
printre studenți, cursanți sau pietoni -
ci și printre prieteni, cocoțându-se chiar și pe capetele celor dragi

ca atare, am încercat să o iau cu frumosul, s-o întreb - ce faci aici și ce vrei?
dar chestia aia împăiată s-a ghemuit tăcută acolo unde era,
apoi s-a cocoțat pe capul tatălui meu care mă privea fără să înțeleagă
tată - am șoptit eu – ai o pasăre pe cap!
dar el a dat din mână, știți, ca și când ar fi zis – ei, mare lucru -

din acel moment, am început să văd creatura împăiată și în vis
situația era fără ieșire: de-abia dormeam, de-abia mâncam, de-abia existam
și o vedeam mereu, încremenită în aceeași poziție, mută, jerpelită
începusem să cred că zâmbea, dar pasărea împăiată își bătea joc de mine,
așa că, într-un final, am prins-o și am izbit-o cu toată puterea de un perete care însă s-a dovedit
a nu fi fost perete, ci oglindă.

atunci am văzut pentru prima dată o pasăre zburând
în oglindă