Viivi Luik

Schnaps fließt aus dem Hals meiner Karaffe,
aus dem Schnabel der Kanne fließt Kaffee.
Beide sind heiß und verbrennen den Mund,
aber die Knochen läutert der Schmerz,
daß es eine Lust ist, sich durch das Leben zu zwängen,
durch seine Mauern und Balken, seinen Mörtel,
trotz daß

in der kleinen Stadt an der Ostsee
die Sorgen dieselben sind
wie in der großen weiten Welt.
Einen blöden Schlager auf den Lippen,
mit halbgeschlossenen Augen,
steht die Welt
am Rande des Abgrunds.

                   Die Zeit hat es eilig,
                   die Jahre hasten vorüber.
                   Geldgeruch in der Luft,
                   für alles kriegt man Geld.
                   Gut und Böse,
                   voreingenommen
                   verstecken sich
                   hinter dem Rücken des Volks.

Du,
mit der Zange reiß die Wörter aus dem Mund,
sprich von der Todesstunde, vom Genick des Betrügers,
vom Blut des Verräters, über das wahre Blut,
über den heiligen, zornigen und stolzen Lebensraum.

Din gura carafei curge votcă
din gâtul cafetierei curge cafea.
Fierbinţi de-ţi ard gura,
dar durerea întăreşte oasele,
aşa că-ţi face chiar plăcere să te-mpingi prin viaţă,
prin peretele ei de piatră, prin scânduri şi tencuială,
în ciuda faptului că

într-un oraş mic
de pe malul Mării Baltice
grijile sunt aceleaşi
ca-n lumea întreagă.
Cu un şlagăr anost în gură
şi ochii întredeschişi,
lumea se află
pe marginea abisului.

                          Timpul s-a iuţit,
                          anii trec în goană.
                          Mirosul banilor e în aer,
                          bani poţi obţine pentru orice.
                          Binele şi Răul
                          părtinitori
                          se ascund
                          în spatele poporului.

Tu
tragi cuvinte cu cleştele din gură,
vorbeşti despre ceasul morţii, osul din gâtul unui trădător,
despre sânge cinstit faţă de sângele profitorului,
despre copacul vieţii sfânt, furios şi mândru.