Raed Wahesh (رائد وحش)

1

Die Passanten auf dem Gehweg: 

laufen Tag und Nacht.

Vor dem Krieg

sperrte das Bezirksamt den Gehweg

und schrieb: „Restaurierung“.

Sie laufen Tag und Nacht

und restaurieren den Gehweg mit Schritten.

2

Den Kleinen: 

Ist es egal, 

Hauptsache sie gehen, 

selbst wenn es zu Gott ist, 

in ihren Festkleidern. 

3

Bei den schönen Mädchen:

erkennen wir am Glanz der Augen 

wieviel Eifersucht du vom Himmel gegessen haben musst,

dass du den Blitz erfandest. 

Und als dann der Sommer kam 

schicktest du, zum Trotz, doch Raketen.

4

Die Mutter:

Vor lauter Angst um meine Kinder 

bin ich schwanger geworden. 

5

Ein genervter Mann: 

Danke, Patrone. Danke, Kanone. Danke, Krieg: 

Endlich... endlich. 

Sind die Mücken fort.

6

Die Frau und ihr Dichter:

Wenn ich mit mir rede, bekommst du einen Schreibanfall

und läufst zu deinem Papier

wie ein Schlafwandler.

Ich, wenn du das nur wüsstest, ich bin durch dich von Tanz befallen.

Und dieses Bombardement

das sind nur Rhythmen... nur Rhythmen.

7

Der Nachbarsohn: 

Er warf sie vom Balkon

und telegrafierte ihr: 

„Die Matratze, die nach dir riecht, gehört jetzt den neuen Vertriebenen.“

8

Der rennende Soldat, seine blutende Tochter auf dem Arm: 

warf seine Waffen weg

warf den Fronturlaub weg

und rannte durch das Weinen.

Als er ohne sie zurückkehrte

sagte er zu seiner Frau: „Der Satin ist ihre Haut... Und alle Hände, alle Herzen sind Schießpulver.“

Passersby on the pavement:

Day and night, they walk

Before the war

City hall used to close the pavement

And write: “under repair”

Day and night, they walk

To repair the pavement with steps.

The children:

They don’t care

What is really important is to go,

Even to God,

Wearing Eid clothes

The beautiful girls:

From their eyes’ glitters

We know how envious the sky was

To a degree that it invented lightning

And when the summer approached

It viciously sent rockets.

The mother:

Because I was afraid for my children

I got pregnant.

A bored man:

Thank you bullets, thank you cannons, thank you war:

Finally, finally,

The mosquitoes have disappeared.

The woman and her poet:

When I talk to you, you feel like writing

You go to your papers

Like a sleepwalker.

I, if you knew, got dancing from you

And this bombing is just rhythms,

Just rhythms

The neighbor’s son:

He threw it from the window

And wrote to her:

“That mattress, which held your scent, 

came from the new émigrés.”

The soldier who runs carrying his bleeding daughter:

He threw his weapon

He threw his short leave paper

And ran in crying.

When he came back without her

He told his wife:

“Satin is her skin……and all hands, all hearts are gunpowder.”

1

Viandantes en la acera

Noche y día van y vienen,

antes de la guerra.

El ayuntamiento ha vallado la acera

y han escrito: «En reparación»

Noche y día van y vienen

reparando la acera por error.

2

Los niños 

Les da igual:

lo importante es que se vayan,

aunque sea al regazo de Dios,

vestidos de fiesta mayor.

3

Las chicas bonitas

Por el resplandor de sus ojos

sabemos cuántos celos se tragó el cielo 

hasta inventar el rayo.

Y, al llegar el verano,

ha enviado misiles por despecho.

4

La madre

De temor por los hijos

estoy embarazada.

5

Un hombre disgustado

¡Gracias, balas¡; ¡gracias, morteros!; ¡gracias, guerra!:

Por fin, ¡por fin!,

han desaparecido los mosquitos.

6

La mujer y su poeta

Cuando hablo conmigo, tu alternativa es escribir,

y vas hacia tus papeles 

con los andares de un sonámbulo.

Si supieras cómo, por ti, sufro al bailar.

Este bombardeo,

simples ritmos, simples ritmos... 

7

El hijo de los vecinos

Lo tiró por el balcón

y le comunicó:

«El cepillo impregnado de tu perfume es ahora propiedad de los nuevos migrantes».

8

El soldado que corre con su hija desangrándose

Lanzó el arma,

lanzó el papel del permiso 

y corrió entre sollozos.

Cuando volvió, sin ella,

dijo a su mujer: «El satén son sus albricias; las manos, los corazones,

todas y todos, son pólvora».

Trecătorii de pe trotuar:

se plimbă noapte și zi

înaintea războiului 

municipalitatea a închis trotuarul

se poate citi doar: “în reconstrucție”

se plimbă noapte și zi

pentru a repara trotuarul cu pașii lor.

Tinerii:

lor nu le pasă…

important este să plece,

dacă ar fi după Allah,

îmbrăcați cu haine de sărbătoare

Fetele frumoase:

atâta strălucire în ochii lor

cât de multă gelozie au așezat sub cer 

până s-a inventat fulgerul

și când vara se sfârșește

tot atâta neputință și rachete

Mama:

pentru că mi-a fost teamă de viața băieților mei

am rămas însărcinată

Un bărbat revoltat:

vă mulțumesc vouă, gloanțelor, vă mulțumesc vouă, armelor, îți mulțumesc, războiule:

în sfârșit…în sfârșit

au dispărut țânțarii

Femeia și poetul ei:

atunci când îți vorbesc, îți vin idei pentru scris 

și te îndrepți spre hârtiile tale

ca un somnambul.

dacă ai știi că mă inspiri să dansez

și că toate exploziile astea-s

doar ritmuri…doar ritmuri

Fiul vecinilor:

a aruncat-o salteaua de la balcon 

și a spus

salteaua ta păstrează încă mirosul noilor emigrant.

Soldatul care aleargă în brațe cu fata lui rănită

și-a aruncat arma

și-a aruncat permisia

și a fugit plângând

când s-a întors fără ea acasă

i-a spus soției “pielea ei e de satin și mâinile și inima e praf de pușcă”