Sándor Tatár

الهنغارية

Alexandru Al. Şahighian

الرومانية

Több gondosságot, ha agrártámogatás kéne!

                                                                     Hommage à Bonaventura

A földgolyót, nagytiszteletű Kertész Uram, egészen
belepte már a civilizáció nevű penész,
s a férgek, igen, de mennyire, a férgek is
furkálóznak benne, nemigen hatolva ugyan mélyebbre
a héjánál, de annál észvesztőbb szaporaságban
nyüzsögnek a felszínén – bár irtják egymást
megátalkodott-derekasan, most már ennek ellenére mindenütt
van belőlük légiónyi.
Csak ahol ez elhanyagolt (mostoha)gyümölcs
héja kékes és vizenyős, ott elviselhetőbb a féregsűrűség
(ámbár nem intakt ez a vizenyő sem: a sós tócsákban
hajóroncsok).
Hát ez, kedves Jehova, a biogazdálkodás átka.
Egyáltalán: a laissez faire engedékenysége (vagy tán
a közönyösség, ha nem egyenesen
a kaján cinizmus?!) meg bírja bosszulni magát.
Hadd hozzuk szíves tudomására: Nem fejőstehén
az égi kassza, hogy az önhibájukból (már akár a
szakértelem hiánya az ok, akár alapjaiban hibás
maga a koncepció is) bajba jutott gazdáknak
mindegyre csak a hónuk alá nyúljon!
Azt javaslom, szép csendben felejtsük el ezt a
balul kiütött projektet a „föld”-del; ha jót akar, ne próbáljon
ennek a rendbehozására pénzt szerezni. – Töviről-hegyire
el kéne mesélnie, hogy mást ne mondjak,
hogy miképp jutott ennyire ebek harmincadjára.
Hát annyira tiszta Kertész Uram lelkiismerete!?
Abszurdum! Sétáljon és kontempláljon nyugodtan
a kert más részein, és süssön ki valami újat.
Elhiszem, hogy zavarja, amíg még létezik, a „föld”,
ez a corpus delicti, de ne törődjön vele, és (főleg)
ne próbálja meg eltüntetni; azon rajta veszthet.
Higgye el, ez a rothadozó gyümölcs
nem húzza már sokáig.
Legyen ő a betanulás selejtje. A tanulópénz.

© Sándor Tatár
من: Litera, Első nyilvánosság, 2004 április 5.
http://www.litera.hu/hirek/tatar-sandor-versei
الإنتاج المسموع: Petőfi Irodalmi Múzeum, 2016

Mai multă circumspecție în solicitarea de subvenții agrare sporite!

                                                        Hommage à Bonaventura

Mucegaiul civilizației, preastimate domnule Grădinar, năpădește
de-acum întreg globul pământesc,
ba și viermii, da, viermii înșiși, rod din el, și încă cum;
chiar dacă abia de pătrund prin scoarță,
se-nghesuie la suprafața lui puzderii și parapuzderii
dintre ei – ce-i drept, se masacrează și între ei cu o destoinicie obtuză,
dar sunt legiune,
pretutindeni.
Doar acolo unde coaja poamelor degradate, lăsate-n paragină e
albăstrie și umedă, doar acolo densitatea viermăraiei e suportabilă
(deși nici acest edem nu-i câtuși de puțin intact: epave
în băltoace saline).
Dar, iubite Doamne, vezi bine că ăsta-i blestemul biozburdălniciei.
Și-n general: vastitatea lui laissez-faire (ori poate
indiferența, de nu cumva un cinism răutăcios?!)
se mai și răzbună.
Ne-ngăduim să-L informăm pe Domnul de următoarele:
Cerul nu-i vacă de muls, iar fermierul ajuns
din proprie vină (indiferent dacă din incompetență ori printr-o strategie
fundamental greșită) într-o situație critică nu trebuie să se mai aștepte
că i se va da o mână de ajutor!
Propun ca acest proiect eșuat, „Pământul“,
să fie dat uitării pe-ascuns; iar dacă vreți să
preveniți mai-răul, să nu-ncercați în niciun caz
să faceți rost de bani pentru un plan de redresare. – Dar dacă totuși,
îmi permit să spun că trebuie neapărat lămurit cu tot dinadinsul, cum de-a fost
cu-adevărat posibil ca întreaga poveste s-ajungă un ditamai fiasco.
Oare domnul Grădinar are cugetul chiar atât de curat!?
Mă tem că nu! – Dar poate veți face o plimbare tocmai în
celălalt capăt al grădinii și născociți ceva complet nou.
Vă cred, cum nu, Vă deranjează că „Pământul“ există
atât timp cât el mai există,
acest corpus delicti, dar nu Vă bateți capul, și (mai ales)
nu căutați să-l înlăturați din lume; s-ar putea ca asta
să Vă fie fatal.
Credeți-mă, această poamă mucezită
o va sfârși curând.
S-o considerăm drept rebutul produs în orice proces de învățare.
Drept taxa de ucenicie.

În românește de Alexandru Al. Șahighian după traducerea germană a lui Ron Winkler